Wednesday, May 16, 2012

Idei afaceri: Companiile noi si ideile lor care pot schimba lumea

O mare parte dintre companiile de start-up dau faliment pana sa ajunga la faza de recuperare a investitiilor. Aceste companii mici au insa un potential inovator foarte mare si, daca pornesc pe Internet investitiile initiale sunt minime.

Unele dintre cele mai bune idei apar de la fondatorii unui start-up, care vor miza mereu pe capacitatea ideilor lor de a-i diferentia de concurenta.

Business Insider a realizat o lista cu unele dintre afacerile de acest tip de peste Ocean care au primit si finantari, demonstrand capacitatea de a atrage investitori.

Educatia, cea mai buna investitie

O parte dintre ele au in centru educatia, incercand sa conecteze prin intermediul Internetului specialisti in domeniu si sa ofere celor interesati posibilitati de acumulare de cunostinte superioare invatamantului clasic.

Compania Kaggle, spre exemplu, a primit deja finantari de aproape 8 milioane de euro de la fondurile de investitii. Este o retea care conecteaza aproape 17.000 de doctoranzi care isi utilizeaza cunostintele in vederea rezolvarii unor probleme complexe, de la cercetarea in domeniul HIV/SIDA pana la cartografierea Universului.

Skillshare este o alta afacere care aduce inovatie in domeniu: reteaua permite specialistilor sa predea cursuri pe Internet celor interesati sa asculte. Afacerea se bazeaza pe ideea ca, in invatamantul formal, profesorii pot preda informatii care nu mai sunt de actualitate.

Quora este o alta retea care permite oricui sa afle informatii de la experti, avand in vedere ca multe dintre cele adunate pe Internet nu sunt intotdeauna corecte. Compania a primit fonduri de 8 milioane de euro si este evaluata la zeci de milioane de euro. Accesul la retea se face doar pe baza de invitatii din partea unui membru.

Boundless Learning este un alt start-up in domeniul educatiei. Compania creaza manuale utilizand continut obtinut gratis pe Internet: se creaza astfel carti gratuite pentru elevi si studenti fara a exista problema incalcarii de copyright, iar informatiile sunt de actualitate si obtinute din surse de incredere. Compania are deja finantari de 1,2 milioane de euro.

Simplitate in domeniu financiar

In tarile dezvoltate, deja e des intalnita situatia in care cetatenii au mai multe conturi bancare. Din acest motiv, serviciile pe Internet care ii ajuta sa-si gestioneze situatia financiara sunt absolut necesare.

Compania Dwalla este o companie similara cu Paypal, insa ofera ceva in plus: sistemul renunta la utilizarea cardurilor de credit si se conecteaza direct la conturile bancare pentru ca tranzactiile facute de clienti sa fie mai usoare si sa nu implice mai multe costuri.

BankSimple este un alt sistem menit sa faca viata mai usoara celor care au mai multe conturi bancare. Compania le conecteaza pe toate, creand un singur cont bancar si eliminand comisioanele. Fondatorii au reusit deja sa stranga 7,5 milioane de euro finantare.

Sanatate si locuri de munca

Sanatatea si locurile de munca sunt preocuparile oricui, in special in perioada de criza economica: de aceea, fondatorii unor companii care ofera solutii in aceste domenii vor gasi cu siguranta investitori rapid.

ZocDoc este un start-up din New York ce are deja o investitie de 71 de milioane de euro. Afacerea se bazeaza pe faptul ca americanii sunt atat de grabiti incat nici nu mai au timp sa mearga la doctor. Asa ca oricine isi poate face o programare online la doctor, chiar si de ultim moment.

TaskRabbit, o companie cu sediul in San Francisco, are obiectivul de a crea locuri de munca relativ rapid pentru cei care au nevoie de ele.

Angajatorii care au nevoie de persoane pentru anumite joburi part-time sau proiecte temporare, insa nu vor sa angajeze pe cineva full-time, pot apela la retea. La randul lor, utilizatorii isi pot suplimenta veniturile prin aceste activitati.

No comments:

Post a Comment